Marele Ţesător: Cum ne modelează Dumnezeu prin evenimentele vieţii noastre
Sunt oare firele vieţii noastre încâlcite sau sunt ţesute cu măiestrie?
Cât de diferit am trăi dacă am fi convinşi că fiecare eveniment al vieţii noastre – de la cel mai fericit la cel mai tragic sau cel mai obişnuit – este partea unui proiect meticulos în care toate elementele se intretes cu o precizie uluitoare? Această este întrebarea la care răspunde Ravi Zacharias în această carte.
Suntem obişnuiţi să credem că evenimentele majore cum sunt moartea sau naşterea sunt călăuzite de mâna lui Dumnezeu. Cu toate acestea, alunecăm uşor înspre simţământul că viaţa de zi cu zi nu e condusă propriuzis de Dumnezeu, ci e oarecum produsul eforturilor noastre. Această carte abundă de întâmplări care ne arată tocmai contrariul. Dr. Ravi Zacharias ne arată cum fiecare detaliu al vieţii sale a fost atent întreţesut exact la locul lui. Apoi ne încurajează să privim la propriul nostru trecut, la dezamăgirile şi trimfurile noastre, la credinţa noastră, dintr-o nouă perspectivă, pentru a putea înţelege cum acestea sunt toate parte a unui proiect grandios al Marelui Ţesător.
RAVI ZACHARIAS este presedintele Organizatiei Ravi Zacharias International Ministries, cu sediul in Atlanta. El s-a nascut in India si a imigrat in Canada in 1966. A studiat la Trinity Evangelical Divinity School din Deerfield, Illinois, si la Universitatea Cambridge din Anglia. Impreuna cu sotia sa, Margie, au trei copii: Sarah, Naomi si Nathan.
Cuprins:
Introducere
Epilog
Note
Anexa: 25 de intrebari esentiale